Incet-incet m-am ridicat din genunchi
Incercand sa stau cat mai drept
Chipul imi trada durerea printr-o grimasa
Una urata, muta, imobila, sculptata in carne.
Cu ochii ficsi in zare vad cum punctele dispar
Puncte care de aproape erau mase de carne bruta
Pline de ura nefondata si vionelta verbala.
Pe jos spre casa,prin oras,cetatenii imi studiaza infatisarea
Le simt dezgustul crezandu-ma un paria sau un hobo
Si n-am inteles de ce pana ce am dat cu ochii intr-o vitrina.
De acum incolo ghiozdanul imi va fi mai greu.
